Misiunea Programului de Studiu Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole

În conformitate cu Strategia de dezvoltare și Planul operațional al facultății, misiunea principală a Programului de studii de licență „Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole” este de a forma, prin studii interdisciplinare, specialiști cu înaltă calificare, capabili să proiecteze, să organizeze și să conducă sisteme productive din domeniul producției agroalimentare și din sectorul agribusiness și să gestioneze relațiile dintre aceste sisteme în mod eficient.

Cunoștințele teoretice și practice dobândite de către studenții Specializării „Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole” în domeniul tehnologiilor agricole și în domeniul științelor economice, asigură o flexibilitate ridicată în ceea ce privește ocuparea unor posturi în domeniul producției agroalimentare, în fabricile de procesare a produselor agricole, precum și în profile adiacente (cercetare, învățământ, comerț, marketing, servicii sau în alte domenii conexe din sectorul agribusiness), competând astfel un deficit important de personal calificat existent în aceste sectoare.

Viitorii absolvenți vor deține competențe specifice în domeniul de studii menționat, precum și competențe cheie de dezvoltare personală: comunicare profesională în limbi străine, cunoștințe solide de tehnologia informației, capaciatatea de a lucra în echișă ș.a. Se asigură, astfel, mobilitatea, flexibilitatea și adaptabilitatea pe piața muncii, garantându-se egalitatea de șanșe, creșterea satisfacției personale și profesionale.

OBIECTIVELE PROGRAMULUI DE STUDIU „INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR AGRICOLE”

Obiective generale:

Programul de studiu „Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole” are ca obiective generale:

  • formarea de specialiști competenți în domeniul ingineriei și managementului agricol, bine pregătiți din punct de vedere al cunoștințelor și deprinderilor, care să rezolve în mod flexibil și eficient probleme curente din domeniu;
  • dezvoltarea capacității de cercetare din domeniu, care să definească eforturile materiale, umane și financiare și să promoveze abordarea trandisciplinară, în acord cu tendințele manifestate la nivel european și mondial;
  • dezvoltarea abilităților de orientare în carieră și formare individuală a unui traseu educațional și profesional flexibil, în funcție de cerințele de pe piața muncii;
  • reevaluarea programului de studii, corelarea cu programe similare din alte state europene, în special din universități cu profil similar și cu o largă apreciere europeană și internațională;
  • creșterea relevanței formării profesionale a studenților prin nivelul competențelor și al calificărilor cheie dobândite;
  • extinderea colaborărilor, în plan educațional și științific, cu instituții românești de învățământ și cercetare, precum și cu instituții similare din Europa prin proiecte dedicate învățământului și cercetării care să permită schimburi academice;
  • crearea de rețele de colaborare cu reprezentanți ai mediului economic și ai celui administrativ. 

Obiective specifice:

Principalele obiective specifice Programului de studiu „Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole” sunt următoarele:

  • familiarizarea cu cele mai noi cunoștințe și realizări în domeniul științelor inginerești agricole și agroalimentare, în concordanță cu stadiul actual și necesitățile de dezvoltare ale acestui sector important în România;
  • dobândirea cunoștințelor solide necesare în domeniul managementului fermelor agricole, în contextul integrării României în U.E.;

  • dezvoltarea spiritului de responsabilitate al viitorilor specialiști și a autonomiei în abordarea și rezolvarea unor proiecte și activități din domeniul producției agricole;

  • identificarea, abordarea și soluționarea noilor probleme de cunoaștere din domeniul ingineriei și managementului agricol, prin care să se asigure modernizarea acestui domeniu, potrivit cerințelor existente în U.E. și în alte țări avansate;
  • dezvoltarea capacității de sintetizare a cunoștințelor acumulate de către viitorii specialiști în domeniul ingineriei și managementului agricol și de a sesiza direcțiile de dezvoltare ale specializării;

  • dezvoltarea abilităților cognitive privind evaluarea critică a rezultatelor cercetărilor teoretice și experimentale 1ncadrate în aria de studiu, precum și la formularea de alternative interpretative asupra rezultatelor obținute;

  • aplicarea creativă a metodelor de cercetare, cu luarea în considerare a cerințelor dezvoltării durabile a agriculturii și managementului integrat al mediului;

  • pregătirea de specialiști în problemele managementului calității produselor alimentare și sistemelor tehnice specifice ingineriei economice aplicate în agricultură, capabili să valorifice la nivel superior potențialul agriculturii românești, să proiecteze, să realizeze și să utilizeze acele echipamente și mijloace tehnice care să confere eficiență maximă și să asigure protecția sănătății consumatorilor și a mediului;

  • dezvoltarea abilității și capacității de a conduce grupuri de lucru și de a putea comunica eficient în contexte dintre cele mai diverse;

  • asigurarea cunoștințelor necesare absolvenților pentru aplicarea în toate activitățile de cercetare, producție, informare și administrare a cunoștințelor din domeniul tehnologiei informației.

Totodată, viitorii absolvenți ai facultății sunt instruiți pentru activitatea de cercetare, pedagogie și metodică, pentru a deveni cadre didactice în învățământul preuniversitar și universitar.

Valorile Extensiei Slatina

Excelență Academică

Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde de calitate în educație și cercetare, promovând gândirea critică și învățarea continuă.

Inovație și Creativitate

Încurajăm dezvoltarea de soluții inovatoare și creative în domeniul agricol, sprijinind cercetarea și aplicarea noilor tehnologii.

Sustenabilitate

Promovăm practici agricole durabile care protejează mediul și resursele naturale, asigurând bunăstarea generațiilor viitoare.

Responsabilitate și Etică

Ne angajăm să formăm specialiști etici și responsabili, care să contribuie pozitiv la societate și să respecte principiile de justiție socială și integritate profesională.

Colaborare și Parteneriat

Valorizăm colaborarea între studenți, profesori, comunități și parteneri din industrie, pentru a crea sinergii și a facilita schimbul de cunoștințe și experiențe.

Incluziune și Respect

Promovăm un mediu academic inclusiv, bazat pe respect reciproc și diversitate, unde fiecare individ este valorizat și încurajat să își atingă potențialul.

Filiala Slatina a Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală se dedică acestei misiuni, viziuni și valori, asigurându-se că fiecare absolvent este pregătit să facă față provocărilor și să contribuie la o agricultură durabilă și prosperă.

Raport Decan 2025

Asigurarea calității

Rapoarte evaluare Licență 2026 ➔